De la București la Gorj: O Finală Electrizantă la Campionatul Național de Minifotbal IPA

10/9/2023

🏆 Campionatul Național de Minifotbal IPA a ajuns la final. Trofeul de campionă a rămas tot în Oltenia, de această dată la IPA 1 Gorj, la capătul unei finale câștigate cu 3-2 în față celor de la IPA 4 București, după o finală foarte disputată la care au asistat peste 150 spectatori.

🦁 Mulțumim Asociația Internațională a Polițiștilor - Secția Română, care alături de IPA Regiunea Dolj au organizat un turneu la cel mai înalt nivel și în cel mai mic detaliu și cu siguranță se bate la titlul de cel mai mare și frumos turneu organizat vreodată în Craiova.

⚡️ Suntem bucuroși pentru faptul că Flux Arena s-a ridicat la nivelul competiției atât din punct de vedere al infrastructurii, dar și al organizării atât în timpul turneului, cât și la festivitatea de premiere unde a fost una deosebită, aducându-ne “titlul” și de această dată din partea oaspeților din alte orașe.

🔥 “Cea mai mare și frumoasă baza sportivă din România”🔥

🤝Stați cu ochii pe noi, întrucât o să punem Craiova pe harta României în evenimente anuale împreună cu IPA România în competițiile pe care aceștia le organizează.

Noutăți de pe blog

Noutăți și Evenimente.

Fii primul care află despre evenimentele noastre.

Flux Arena: Gazda Ediției a X-a a Turneului Regional Penny România

România Strălucește la Padbol Nations Cup Austria: Reprezentanții Flux Arena și Padbol Giurgiu!

Energie și distracție pe terenurile noastre de fotbal – Vino alături de noi!

Meciuri pline de energie și distracție pe terenurile noastre!

Olivian Surugiu și Popescu Victoraș reprezintă România la Padbol Nations Cup!

Superliga de Minifotbal Dolj, sezonul 9: Înscrierile sunt acum deschise!

Logo-ul Flux Arena.