Explorează Terenul de Fotbal Acoperit 4+1 la Flux Arena Craiova - suprafață de joc ideală, iluminare optimă și confort garantat. Sună pentru rezervări și experimentează partide antrenante într-un spațiu modern și accesibil, perfect pentru echipa ta!
Suprafața de joc este de tip gazon sintetic, de cea mai bună calitate, produs de bine-cunoscutul producător olandez GreenFields. Tipul gazonului este Slide Max 45, cu fir drept monofilament, și structura firului de tip “Diamant” de înaltă rezistență. Pentru un aspect cât mai apropiat de culoarea gazonului natural, tipul de gazon ales pentru acest proiect este bicolor, folosindu-se două nuanțe de verde. Ca materiale de umplere a gazonului s-au folosit: în primul strat, nisip quartos (80% rotund, granulație 0,4-0,8 mm); iar al doilea strat granule EPDM (granulație 0,7-2mm) de culoare gri, cu grad mare de elasticitate (pentru protejarea articulațiilor jucătorilor), luându-se în considerare caracteristicile optime de duritate a unor astfel de suprafețe. De asemenea, tot pentru o mai bună protecție a articulațiilor, gazonul este așezat pe o infrastructură shock pad. Dimensiunile suprafeței efective de joc (între tușe) sunt de 32mx16m, suprafața de pedeapsă este rectangulară, având 12mx6m. Porțile au dimensiunea 4mx2m. Perimetral, suprafața de joc (atât în lateral, cât și în spatele porții) este delimitată de mantinelă din panou sandwich pentru atenuarea zgomotului.
Sistemul de iluminat (nocturnă). S-a optat pentru montajul unui sistem de ultimă generație (iluminat cu led). Fiecare teren este echipat cu câte 12 corpuri de iluminat montate conform unui proiect luminometric astfel încât să se asigure un iluminat constant pe întreaga suprafață de joc, fără umbre. Sistemul de iluminat de siguranță este alcătuit din corpuri pentru lumini de veghe (acumulator cu autonomie 3 ore) precum și corpuri de iluminat pentru asigurarea fluxului de evacuare (acumulator cu autonomie 3 ore).
Încălzirea pe timpul rece este asigurată de cel mai performant sistem de încălzire ce poate fi folosit în cazul unor astfel de construcții, și anume, sistem de încălzire cu tuburi radiante. Dintre avantajele acestui sistem menționăm: fluxul de căldură este direcționat către zona de joc asigurând astfel o încălzire a întregii suprafețe de joc (neexistând zone de disconfort termic); senzația de confort este deosebită, fără existența curentului de aer sau posibilități de antrenare a prafului, bacteriilor sau a mirosurilor neplăcute; intrarea în regim stabilizat de funcționare este deosebit de rapidă, cca. 15 minute de la pornirea instalației ceea ce permite folosirea terenurilor pe timp de iarnă fără a fi nevoie să se facă rezervări cu „ore” înainte (posibilitate rezervări „last minute” în limita disponibilității).
Tribunele spectatori și băncile de rezervă. Fiecare teren are o capacitate de 20 de persoane. Tribunele, cât și băncile de rezervă, sunt echipate cu scaune independente și sunt amplasate în imediata apropiere a ușilor, astfel încât fluxul de acces și evacuare să fie optim și să respecte toate cerințele legilor în vigoare. De asemenea, fiecare teren este prevăzut cu compartiment pentru observator în cazul desfășurării de competiții unde prezența acestora este obligatorie.
Fiecare teren este prevăzut cu câte 2 vestiare. Astfel, timpii de așteptare dintre partide sunt inexistenți. Clădirea vestiarelor are perete comun cu terenurile, astfel accesul în vestiare se efectuează dinspre parcare și alei, iar accesul spre suprafața de joc se realizează direct din vestiare, neexistând astfel distanțe de parcurs între vestiare și suprafața de joc. Capacitatea fiecărui vestiar este de aproximativ 20 de persoane. Fiecare vestiar este dotat cu cutii de valori pentru obiectele personale. Vestiarele beneficiază de grupuri sanitare proprii, unde beneficiați de următoarele facilități: 2 dușuri, 2 chiuvete, 1 pisoar, un WC, uscător de mâini, uscător de păr. Atât vestiarele, cât și grupurile sanitare sunt prevăzute cu sistem de ventilare pentru înlăturarea mirosurilor neplăcute. De asemenea, clădirea de vestiare este dotată cu două grupuri sanitare pentru bărbați și două pentru femei, pentru vizitatori. Clădirea este dotată cu sistem propriu de încălzire și producere apă caldă menajeră.
În incintă există posibilitatea de a se consuma băuturi răcoritoare, alcoolice, cafea, snack-uri. În cel mai scurt timp se va pune la dispoziția Dumneavoastră o terasă prevăzută cu grătar și bar, unde se pot organiza mici evenimente înaintea sau după susținerea partidelor.
Vă punem la dispoziție vestă de departajare și mingi de joc.
Locația este prevăzută cu aproximativ 30 locuri de parcare amplasate în incintă. Parcarea și aleile sunt realizate în totalitate din pavaj. De asemenea, este de menționat faptul că locația este complet împrejmuită, neexistând pericolul ca bunurile Dumneavoastră să fie vandalizate sau deteriorate.
Opțiuni variate de terenuri sportive